
Sistemul de umbrire pentru grădini de iarnă nu necesită întreţinere. Toate lagărele sunt lubrifiate permanent.
Dacă descoperiţi corpuri străine (crengi, frunze) în ghidaje sau pe prelată, acestea trebuie îndepărtate cu grijă. În cazul în care pe traseul de deplasare al sistemului de umbrire se află clapete de ventilare sau alte dispozitive similare, acestea trebuie închise înainte de deschiderea umbrarului.
În cazul unei serii de acţionări repetate se poate activa întrerupătorul de protecţie termică, ceea ce duce la oprirea motorului. După răcire, motorul porneşte automat din nou
Dacă instalaţia este utilizată pe timp de iarnă, asiguraţi-vă că depunerile de gheaţă şi zăpadă nu blochează ghidajul şi calea de rulare a copertinei. În caz de ninsoare sistemul de umbrire al grădinii de vară trebuie strâns imediat. Dacă pe prelată s-a adunat deja zăpadă, aceasta trebuie îndepărtată înainte de a strânge copertina. Materialele textile îngheţate trebuie dezgheţate şi uscate înainte de a fi strânse.
Dacă este posibil, nu strângeţi niciodată o copertină umedă. Dacă acest lucru nu este posibil (de ex. în condiţii de averse subite de ploaie), va trebui ca ulterior să desfăşuraţi sistemul de umbrire pentru grădini de iarnă şi să lăsaţi copertina să se usuce.
Curăţarea prelatei se va realiza numai cu apă limpede (fără produse chimice de curăţare).
Atenţie, în perioadele îndelungate de absenţă (de ex. atunci când locuitorii imobilului sunt în concediu), aparatele automate nu pot prelua în totalitate comanda instalaţiei, deoarece în acest caz nu este garantată funcţia de siguranţă a acesteia.
Un sistem de umbrire pentru grădina de iarnă este o instalaţie de protecţie solară şi de aceea trebuie strânsă în condiţii de ploaie, ninsoare, intemperii sau rafale de vânt puternic. Sarcinile externe, diferite de destinaţia iniţială, afectează funcţionarea şi siguranţa.
Prelata sistemului de umbrire pentru grădini de iarnă a fost supusă unei serii de controale de calitate. Aceste etape ale controlului de calitate vizează ţeserea, coaserea şi asamblarea. Cu toate acestea, vă rugăm să reţineţi că fiecare ţesătură prezintă diferenţe în ceea ce priveşte uniformitatea suprafeţei. Aşadar este posibil să observaţi mici noduri, pete de culoare, fire de urzeală neuniforme sau abateri minore şi decalaje ale imprimeului şi raportului. De asemenea nu pot fi excluse eventualele abateri minore de culoare între benzile de stofă sau diferenţe de culoare faţă de mostrele din paletar.
Prelucrarea mai multor benzi de material textil, adesea de lăţimi diferite, depinde de lăţimea totală a sistemului de umbrire pentru grădina de iarnă. Vălurirea uşoară sau formarea de falduri la suprafaţa materialului textil, în apropierea cusăturilor, sunt fenomene care pot apărea ca urmare a dublării stofei în zona cusăturilor. Uneori este posibil ca prelata să se lase uşor, din cauza greutăţii proprii.
Aceste fenomene nu reprezintă însă defecţiuni trecute cu vederea la numeroasele controale de calitate, ci sunt condiţionate tehnic.
